Cerere demisie – ce trebuie sa stii

Ai găsit un job mai bun, te-ai plafonat la locul de muncă actual sau pleci din țară – orice motiv ai avea, ajungi la un moment dat să-ți dorești să-ți dai demisia.

Află tot ce trebuie despre demisie, de la ce prevede Codul Muncii, la obligațiile tale dar și ale angajatorului, vezi în ce cazuri îți poți da demisia fără preaviz și folosește modele de demisie din acest articol.

Înainte de a scrie demisia verifică toate actele pe care le-ai semnat. Vezi care sunt clauzele trainingurilor plătite de firma, cele care preuspun un buget considerabil achitat de angajator și sunt trecute în anexele contractului individual de muncă. Unele presupun să stai o anumită perioadă de timp la jobul respectiv, altfel trebuie să plătești costul lor.

În plus, trebuie să te asiguri că nu ai clauze de exclusivitate sau de neconcurență, dacă le ai, demisia ta va veni la pachet cu reorientarea profesională, pas care nu este ușor de făcut. Verifică inclusiv ce presupun clauzele de confidențialitate și sterge orice informație cu caracter personal din calculatorul de muncă, înainte de a pleca.

 

Ce spune Codul Muncii despre de Demisie

Potrivit articolului 81 din Codului Muncii demisia înseamnă actul unilateral al angajatului de a înceta contractul de munca, indiferent dacă a fost încheiat pe perioadă determinată, nedeterminată, temporară sau pentru munca acasă. Acest lucru se face printr-o notificare în scris către angajator și implică o perioadă de preaviz, timp în care angajatorul va lua măsuri pentru înlocuirea ta.

Recomandat este să-i spui șefului direct dorința ta de a părăsi locul de muncă, înainte să îi dai documentul scris. Acest lucru te va pune într-o lumină favorabilă în fata superiorului, care-ți va aprecia diplomația.

Angajatorul nu este obligat să fie de acord cu demisia ta, dar este obligat să-ți înregistreze demisia, daca refuza, el riscă o amendă.

Deși, potrivit articolelor din Codul Muncii nu ești obligat să-ți argumentezi demisia, este de bun augur să-ți motivezi decizia. Dacă ești nemulțumit de salariu sunt șanse ca angajatorul să-ți ofere o creștere salarială sau daca simți că te-ai plafonat, spune acest lucru șefului direct, poate se găsesc soluții să fii mutat în alt departament.

Preavizul presupune prezenta ta la actualul job pe o durată de maxim 20 de zile dacă ai o functie de execuție și 45 de zile dacă ai o funcție de conducere. În mod ideal, este recomandat să îi oferi angajatorului o tranziție cât mai lină și să stai 30 de zile lucrătoare, mai ales dacă volumul de muncă este mare și e nevoie de tine. Vorbește cu angajatorul, vezi cât își dorește să stai și ia-i în considerare nevoia.

Pe durata preavizului ai toate drepturile din contractul individual de muncă, cu tot ce presupune el de la zile de concediu de odihnă sau medical, la plata salariului și plata sporurilor din contract. Dar îți revine obligația de a respecta programul obișnuit de muncă și de a te prezenta în fiecare zi la job.

În situatia în care ești în preaviz și contractul de muncă îți este suspendat, atunci și durata de preaviz va fi suspendată. De exemplu, dacă ești în preaviz și intervine un concediu medical, termenul de preaviz se va suspenda și va continua după concediul medical.

Încetarea contractului de muncă începe odată cu expirarea preavizului sau atunci când angajatorul renunță la termenul respectiv. Atenție, dacă angajatorul renunță la preaviz, acesta nu este obligat să-ți ofere o compensație in bani.

Varianta ca demisia să se facă fără preaviz, este atunci când angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile din contractul individual de muncă.

cerere demisie

 

Care sunt obligațiile angajatului care demisionează

Ca angajat, ai obligația să:

– lași în scris o notificare prin care îi transmiți angajatorului demisia. Este de preferat ca aceasta să fie în forma unei recomandate cu notificare de primire, dar de cele mai multe ori este suficientă înmânarea directă.

– trebuie să respecți preavizul de maxim 20 de zile lucrătoare dacă ai funcție de execuție sau cel de 45 de zile, dacă ai o funcție de conducere.

– în această perioada îți revine obligația de a respecta programul de muncă obișnuit. Doar dacă există un contract colectiv de muncă cu o clauza care spune că angajații pot lipsi 4 ore de la program pentru a-și căuta un alt loc de muncă, atunci programul de munca poate fi mai scurt.

 

Care sunt obligatiile angajatorului în cazul unei demisii

Odată primită în scris, demisia trebuie înregistrată de angajator, în caz contrar acest lucru va fi sancționat cu amenzi între 1500 și 3000 lei.

Demisia fără preaviz

Poți pleca fără preaviz dacă angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile stipulate în contractul individual de muncă. Așadar, dacă ești în situația în care ai restanțe la primirea salariului pe perioade lungi, nu există un mediu corespunzator de lucru sau nu poți accesa serviciile medicale potrivit asigurării, poți demisiona fără preaviz.

O altă situatie când poți demisiona fără preaviz este aceea când angajatorul renunță la acest termen și îți comunică acest lucru.

Daca ești în preaviz și din motive medicale nu-ți mai poți face programul de lucru, preavizul se va suspenda, dar se va prelungi cu durata conediului medical.

Model Cerere de Demisie cu preaviz

Domnule Director,

Subsemnatul___________________________, CNP______________________, angajat în funcția de____________________________, în cadrul societății___________________________, prin prezenta vă aduc la cunoștință că doresc încetarea contractului individual de muncă începând cu data de____________________conform articolului nr. 81 alin. (1) din Codul Muncii.

Menționez că perioada cuprinsă între data notificarii și data încetării contractului de muncă reprezintă preavizul legal, conform art. 81, alin 4 din Codul Muncii.

Data,                                                                                                                                                         Semnătura,

Model Cerere de Demisie fără preaviz

Domnule Director,

Subsemnatul_____________________________, CNP______________________, angajat în funcția de________________________________în cadrul societății_______________________________, prin prezenta vă aduc la cunoștință că doresc încetarea contractului individual de muncă începând cu data de____________________conform articolului nr. 81 alin. (8) din Codul Muncii.

Având în vedere nerespectarea de către_____________________________(numele companie) a obligațiilor potrivit art._____________de la sectiunea “Drepturi și obligații ale părților” din contractul individual de muncă, termenul legal de preaviz nu va fi efectuat, așa cum prevede alin (8) al art. 81 din Codul Muncii.

Data,                                                                                                                                                        Semnătura,

 

 

Și nu uita, din orice motive vrei să îți dai demisia (desigur, cu excepția unor încălcări grave de către angajator ale obligațiilor sale), este bine să pleci într-un mod diplomat, lăsându-ți prieteni în urmă și oricând o ușă deschisă.  Lumea este mică, și nu știi niciodată când te vei mai întâlni cu persoanele respective sau, chiar, vei avea nevoie de ele.

 

Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe blogul site-ului, Retaillium, www.retaillium.ro .

Leave a Reply