Calendarul Zilelor Libere din 2019

Calendar Zile Libere 2019

Lunile decembrie și ianuarie vin pentru noi toți cu planificări de concedii atât în cadrul privat cât și la stat, iar pentru a îți organiza cât mai bine vacanțele este necesar să consulți Calendarul Zilelor Libere pentru anul 2019, să vezi când vor fi sărbătorile legale, ce nouă zi liberă a fost adaugată, în ce zi se va sărbători Paștele, și ce zile libere coincid cu cele de weekend. În acest fel, îți va fi mult mai ușor să știi cănd sa faci acele ”punți” pentru a obține o vacanță mai lungă cu puține zile din concediu legal pe care îl ai. 

În 2019, dintre cele 250 de zile lucrătoare, 14  vor fi zile libere de la stat, iar 5 dintre ele (din păcate) vor fi într-o zi de weekend.

Este rost de minivacanțe în ianuarie, când sunt cele 2 zile libere de început de an (1 și 2 ianuarie) dar și spre final de lună, căci ziua liberă de 24 ianuarie cade într-o zi de joi și dacă îți iei liber vineri, ai putea avea o minivacanță de 4 zile, cu doar o zi consumată din concediu.

Noutatea pentru 2019 cu privire la zilele libere este că Vinerea Mare a fost declarată Zi Naționala liberă, ceea ce face ca și în 2019 la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai să îți poți lua o vacanță de 10 zile, cu doar 3 zile consumate din concediul tău.

Legat de Paștele Ortodox, sărbătoarea ce își schimbă anual data, trebuie să știi că va fi pe 28 și 29 aprilie, iar Paștele Catolic se va sărbători pe 21 și 22 aprilie.

O altă minivacanță mai poți scoate în august, pe 15, când este sarbătoarea Adormirea Maicii Domnului, și când îți poți face o ”punte” cu weekend-ul și crea astfel o minivacanță de 4 zile, cu doar o zi din concediu.

Potrivit Codului Muncii, cei care nu-și pot întrerupe activitatea în timpul sarbatorilor legale, vor au dreptul la compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. Bugetarilor cărora li se dau zile libere în plus, vor trebui să le recupereze după program sau în zilele de sămbătă. 

 

Zile libere legale în 2019

 

1 ianuarie (marți) – Anul Nou

2 ianuarie (miercuri)

24 ianuarie (joi) – Ziua Unirii Principatelor Române

26 aprilie (Vineri) – Vinerea Mare

28 aprilie (duminica) – Paștele

29 aprilie (luni) – Paștele

1 mai (miercuri) – Ziua Muncii

1 iunie (sâmbătă) – Ziua Copilului

16 iunie (duminică) – Rusalii 2019

17 iunie (luni) – Rusalii 2019

15 august (joi) – Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (sâmbătă) – Sfântul Andrei

1 decembrie (duminică) – Ziua Naționala a României

25 decembrie (miercuri) – Crăciunul

26 decembrie (joi) – Crăciunul

 

Descarcă Aici Calendarul pe 2019 cu toate zilele libere notate.

 

Acest articol a fost scris de Mihaela Gheata.

Acest articol a fost publicat pentru prima dată pe blogul portalului de joburi in Retail, Retaillium, www.retaillium.ro,

2 Comments

Leave a Reply