Orice angajat are dreptul la mai multe tipuri de concedii plătite, iar cel mai cunoscut este concediul de odihnă. Concediu de odihnă se acordă anual, iar acesta se efectuează în urma completării unei cereri pe care o poți descarca de aici:
Potrivit articolului 145, alineatul 1 din Codul Muncii durata minimă a concediului de odihnă este de 20 de zile pe an, în funcție de numărul zilelor lucrate anterior. Concediul de odihnă nu include zilele de sărbători legale .
Concediul de odihnă se programeaza colectiv sau individual la sfârșitul fiecărui an, în funcție de ceilalți angajați și presupune completarea unei cereri cu 60 de zile înainte, în cazul unui contract colectiv de muncă și cu 14 sau chiar 3 zile înainte, în cazul unui contract individual de muncă, în funcție de politica firmei și de durata concediului.
Potrivit articolului 148 din Codul Muncii, dacă programrea concediului de odihnă se împarte în mai multe perioade de-a lungul unui an, atunci angajatul trebuie să-și ia 10 zile de concediu de odihnă neîntrerupt.
Cererea de concediu se înmânează unui superior ierarhic și se completează cu numele angajatului, perioada în care dorește să-și ia concediu și persoana care-l înlocuiește, plus semnăturile aferente tuturor persoanelor implicate.
Zilele neefectuate de concediu de odihnă
Dacă un angajat își dă demisia sau este dat afară de la locul de muncă și acesta mai are zile de concediu neefectuate, angajatorul are obligația de a-i plăti contravaluarea in bani. Aceasta este singura varianta în care angajatul primește bani pentru zilele de concediu pe care nu și le-a luat, potrivit articolului 146 din Codul Muncii.
Conform articolului 146 din Codul Muncii, dacă din motive justificate, un salariat nu-și poate lua într-un an toate cele 20 de zile din concediul de odihnă, acesta și le poate lua în următoarele 18 luni, începand cu următorul an. Aceata perioada variază de la firmă la firmă, de aceea este bine să cunoști politica companiei referitoare la acest aspect.
Daca un angajat are și tichete de masă, acestea nu i se vor mai cuveni în perioada concediului de odihna.
Cum se calculează suma pentru o zi de concediu de odihnă
Banii care ii survin unui angajat ce iși ia concediul de odihnă se calculează ca media zilnică a salariului de bază, plus sporurile permanente din ultimele 3 luni, înmulțită cu numărul de zile de concediu, dar suma nu trebuie să depașească media pentru luna curentă.
Aici mai jos am facut un calcul pentru un salariu net de 1500 lei/luna, pentru trei luni din anul trecut:
Salariul:
Septembrie 2018 – 1500 lei
Octombrie 2018 – 1500 lei
Noiembrie 2010 – 1500 lei
Total 4.500 lei
Zile lucrătoare :
Septembrie 2018 – 20 zile lucratoare
Octombrie 2018 – 23 zile lucratoare
Noiembrie 2018 – 22 zile lucratoare
Total 65 zile lucratoare
Calculul indemnizației pentru o zi de concediu:
4.500 lei: 65 zile lucrătoare x 1 zi indemnizație de concediu de odihnă = 69.23 lei .
Un pont si in acest caz este sa mentii relatii foarte bune cu colegii de munca, pentru ca sa nu ai probleme atunci cand vrei sa iti iei un concediu mai lung, mai ales in perioade in care toata compania vrea concediu.
Sa ai un an plin de concedii minunate !!!
Articol scris de Mihaela Gheata.
Acest articol a fost publicat pentru prima data pe blogul portalului de job-uri in Retail, Retaillium, www.retaillium.ro .